Destinatii de turism medical: Singapore, Malaezia, Thailanda 8 Feb 2016

Turismul medical a devenit deja un fenomen global, care antreneaza actori din diferite tari, castigand de la an la an noi destinatii de referinta. Cele mai importante centre care atrag anual milioane de turisti care calatoresc in scop medical sunt situate in Asia. Tarile din aceasta regiune: Singapore, Malaezia, Tailanda se bazeaza pe doua principii fundamentale ale acestui tip de turism si anume calitatea ridicata a serviciilor medicale oferita la preturi mici, uneori chiar mult mai mici decat in tara de origine a turistilor.
Ceea ce este de mentionat la aceste tari este rolul activ pe care il joaca Guvernul. Acesta se implica direct in politicile de marketing, constientizand importanta acestui trend care numai in anul 2006 a adus in aceste 3 tari 3 miliarde de dolari. Insa acest interes din partea autoritatilor nu se bazeaza numai pe acest flux monetar ci pe convingerea ca pe termen lung fiecare tara are numai de castigat. Fiind cerere pentru acest segment, infrastructura se va dezvolta simtitor datorita investitiilor in sectorul medical, anagajatii din acest sector vor avea un nivel de trai mai ridicat, la fel si cei care sprijina indirect aceasta industrie. Nu trebuie neglijat nici faptul ca o imbunatatire a experientei medicilor nu este decat benefica pentru populatia rezidenta, aceasta putand beneficia de servicii mult mai bune.
Atunci cand o tara este plasata pe harta destinatiilor de turism medical, atunci implicit indeplineste standardele turistilor in ceea ce priveste facilitatile medicale, costul, accesibilitatea, modul de comunicare, calitatea serviciilor. Ori, tarile asiatice care au deja o traditie in acest domeniu indeplinesc cu brio aceste criterii.
De exemplu, Singapore este vazuta ca o destinatie care dispune de facilitati de ingrijire care indeplinesc cele mai inalte standarde, personal medical foarte bine pregatit, si o buna reputatie in ceea ce priveste calitatea serviciilor.
Autor: Daniel Avram
Sursa:
- Nicola S., Kai Hong, P., ”Medical tourism and policy implications for health systems: a conceptual framework from a comparative study of Thailand, Singapore and Malaysia”, http://www.globalizationandhealth.com/content/7/1/12
- Tak-Kee, H., David,W., ”Health-care tourism in Singapore”, Advances in Hospitality and Leisure, Volume 5, 109–123
- www.dreamstime.com

